11May
2016
1

Setul de lenjerie pentru patut

Da, e o provocare alesul lenjeriei pentru patutul copilului. Ce dimensiuni, ce trebuie sa contina, ce calitate, ce pret?…

In primul rand am facut pentru copiii mei. Apoi am primit multe cereri astfel incat m-am decis sa-ti arat si tie ce seturi de lenjerii pentru patut am facut (din pacate nu am fotografiat chiar tot…). Pentru patut de lemn, cu plasa, cam orice, facute pe comanda, cu materialele care iti plac tie si dupa dimensiunile de care ai nevoie.

Mai jos, dupa fotografii, povestesc despre dimensiuni si preturi.

Unele modele ale materialelor nu mai sunt pe stoc insa am cel putin inca 6 variante din care sigur gasim ceva care sa se potriveasca.

Toate materialele pe care le folosesc sunt de calitate foarte buna, deci nu va trebui sa inlocuiesti nimic mult timp de-acum inainte. Cel mic al meu, Andrei, care are 2 ani si 6 luni, inca doarme in patutul in care a poposit prima data frate-su, acu 5 ani. Si acum folosesc cearceafurile pe care le-am facut atunci si care arata inca foarte bine! (observi ca in toate pozele am acelasi patut si un vesnic cearceaf cu buline verzi si unul alb)

lenjerie cu bujori pe roz prafuit 1 lenjerie cu bujori pe roz prafuit detaliu lenjerie cu fluturi si scrisori pe albastru 1 lenjerie cu fluturi si scrisori pe albastru 2  protectie patut 3 laturi cu nasturi si scrisori 1 Set lenjerie patut cu mov si burete Set lenjerie patut cu mov si burete detaliu  Aparatoare patut cu inimioare roz detaliu Aparatoare patut albastre 1 husa perna cu buline verzi de tot 1800 protectie patut 3 laturi cu nasturi si ursulet 2

Set lenjerie patut cu mov si burete 2O aparatoare de patut matlasata, prinsa bine cu zeci de nasturei colorati pentru deliciul ochisorilor si ai degetelor copilului care vor porni in explorare. De obicei o fac din doua parti, ca sa-ti fie usor sa detasezi una atunci cand ai nevoie de mai multa vizibilitate sau de acces in patut.

Pret: 95 lei.

Daca o vrei doar pentru 3 laturi, pretul este de 70 lei.

Cearceaful costa 35 lei si are dimensiunea de 1.4 x 1.15 cm, cu colturi rotunjite si loc pentru elastic. Iti recomand sa ai doua si sa nu-i pui elastic decat daca se impune.

Pernuta costa 25 lei si vine cu o husa detasabila. O husa de schimb costa 10 lei.

Pernuta nu-ti va fi necesara in primul an de viata pentru dormitul clasic, cu ea sub cap. Dar este de foarte mare ajutor atunci cand bebe trebuie sa doarma pe o parte si are nevoie de un sprijin la spate. In fine, daca ai o paturica in plus, foloseste-o pe aceea, facuta sul, nu are rost sa investesti intr-o pernuta doar pentru atat.

Pilota are dimensiunea standard de 90 x 90cm, dar o pot face si mai mare sau mai ingusta. Matlasata, poate avea cele doua fete diferite. Se poate spala usor, nu ai nevoie de inca o husa si pentru ea.

Pret: 45 lei.

De obicei nu-mi iau mai mult de 3 zile pentru a face un set complet si stabilesc telefonic toate detaliile ca sa fie totul in regula.

Si acum, cateva ponturi despre lenjerii:

  • Stii ca lenjeria, ca si orice articol de imbracaminte care vine in contact direct cu pielea bebelusului, se spala inainte de prima utilizare.
  • Nu este nevoie sa speli lenjeria la temperatiri inalte! Consumi mult curent electric, materialul se degradeaza la spalari repetate iar efectul este minim in comparatie cu calcatul. Spala lenjeria la maxim 30 de grade (la fel si hainele) dar calc-o. Temperatura talpii fierului de calcat, superioara fierberii, distruge tot ce este de distrus. Si nu folosi clor, indicat nici chiar balsam de rufe. Bebe are nevoie sa-ti simta mirosul tau si mirosul laptelui, lasa-l sa se bucure de placerile astea timpurii 🙂
  • Cat despre detergent… foloseste cel pe care il folosesti de obicei, nu cumpara special pentru copil, de obicei sunt mult prea scumpe (e o chestie de marketing, nu de calitate!) si au o gramada de balsam foarte puternic mirositor care… chiar nu e necesar! Bebelusii miros frumos oricum (in afara de momentele in care fac caca pese tot), deci bucurati-va de miresmele voastre naturale.
  • Foloseste multe pelinci! Te vor scuti de o gramada de schimburi! Pelincile (mamele noastre stiu) sunt acele patrate de material, de obicei de 80 x 80 cm, din finet cat mai gros. Finetul este moale, usor pufos si absoarbe foarte bine lichidele. Pelinca se pune impaturita in 2 sau in 4 sub capul bebelusului atunci cand doarme, pe umarul tau atunci cand il bati pe spate si in cam toate locurile pe care vrei sa le feresti de ce mai regurgiteaza bebii sau pe unde ar mai putea ajunge combinatia pipi-caca. Ca sa nu pierzi timpul cu facutul curateniei 🙂

In rest, spor la crescut copiii cu intelepciune, cu dragoste si cu rabdare! Desi pare de neimaginat acum, va veni un moment in care isi vor alege singuri lenjeria, deci bucura-te de acest prilej acum!

Era sa uit: nu ai sa gasesti aceste articole in “magazin”, deci suna-ma pe 0758866306 ca sa-mi spui ce-ti doresti.

Comment (1)

  • Alina

    Buna ziua, noi cautam o aparatoare pentru patut doar pentru 1 latura (120cm lungime). Patutul are grilaj doar pe o parte si aia este singura zona pe care vrem sa o acoperim ca sa nu isi prinda bebe picioarele prin el. Se poate face? Multumim.

    reply

Reply