09Nov
2014
0

Depresia unei mame – o marturie socanta…

depressed_mommyMulte dintre noi ne simtim depasite, desprinse de viata reala si foarte triste sau nervoase uneori.

Am discutat cu o tanara mama care a avut curajul sa-si spuna povestea fara teama de a fi criticata, fara a-i mai fi teama de reactiile celorlalte mamici care ar fi aruncat cu pietre in ea daca ar fi aflat ce gandeste. I-am scris povestea pentru ca uneori ma regasesc teribil de mult in ea.

Imi vine sa ma sinucid. Acum pur si simplu nu-mi mai pasa de nimic…

Am 28 de ani, sunt casatoria si am doi copiii foart mici, nascuti la diferenta de un an si 8 luni iar cel mai mic are acum aproape 9 luni. Aveam o cariera, multi prieteni si o viata sociala destul de activa, cu vacante si iesiri in oras. Acum nu mai am nimic din toate astea.

Cand a venit primul copil, pe langa bucuria imensa, m-am panicat de faptul ca viata noastra s-a schimbat radical si ca nu mai puteam controla totul. Spuneam inainte ca nu mai am timp de una sau de alta. Erau prostii si alintaturi! De la venirea Carlei ne-am schimbat casa, programele, somnul, viata sociala. Am inceput sa iesim apoi si cu cea mica, ne-am facut noi prieteni cu copii mici cu care sa iesim, ne-am adaptat. Mai ales ca cea mica este o bombonica cuminte si dulce, un copil sensibil si atent, si nu am intampinat probleme deosebite de sanatate cu ea. De-abia i-am serbat primul anisor, ca am aflat ca sunt din nou gravida. Mai cu bucurie, mai cu teama, am inceput sa-mi fac planuri despre cum vor creste impreuna si cat de bine se vor intelege, fiind o asa de mica diferenta de varsta intre ei. Bucuria a fost inlocuita cu disperarea si depresia de la nastere cand au aparut primele probleme cu cel mic. Probleme de sanatate care m-au tinut prin spitale pana la o luna cand, in sfarsit, a inceput sa ia in greutate. Dupa aceea au inceput problemele cu Carla care, foarte mica fiind si dependenta de o afectiune in exclusivitate, a dezvoltat frici si boli care erau menite sa-i redea din nou un maxim de atentie. In ritmul asta o duc de 9 luni…

Nu mai suport, nu ma mai suport, nu-i mai suport nici pe ei. Toata ziua plang, vor cate ceva, ma vor amandoi iar eu sunt numai una. Sotul e la serviciu de dimineata pana seara, nu are cine sa ma ajute nici cu un pahar cu apa. Cu banii o ducem destul de greu, nu-mi permit sa angajez o bona, nici macar part-time. Slava domnului insa ca avem o locuinta si bani astfel incat sa nu ne facem datorii. Iar sotul… el vine incarcat cu ale lui de la servici, ma ajuta si el cum poate si cam atat.

Am obosit… Sunt franta, mai ales ca de aproape doua luni sunt amandoi bolnavi si indispusi. Siropele, medicamente, aerosoli, nu mananca, dorm prost. Nu mai aud altceva decat bocetul si maraiala lor iar eu trebuie sa mai fac si de mancare si sa pastrez cat de cat casa in ordine. Imi vine sa plec in lume, sa incui usa casei si sa ies, sa alerg si sa ma opresc la un pod de unde sa ma arunc… Am incetat sa mai am mici bucurii, sa ma mai bucur de zambetele lor, de ghidusiile pe care le face Carla, care este o fetita cuminte si foarte isteata, de progresele pe care le face Carin, care este un copil foarte vesel, activ si pus pe activitati de explorare la care aproape ca nu mai fac fata. Ieri mi-a rasturnat sarea si faina la un loc, a impanzit-o prin toata bucataria si, ca sa fie treaba treaba, si Carla a intrat in hora de mi-a facut un traseu alb-sarat prin toata casa. Ca sa strang mi-a trebuit sa-i adorm pe amandoi si sa ma misc cu incetinitorul timp in care aveam si mancare de facut pentru cel mic si cei mari, de pus rufe la spalat, de strans jucariile si… imi venea sa ma duc si eu la toaleta. Iti vine sa razi, dar tu nu ai fost acolo. Imi venea sa-mi smulg parul din cap!

Oare incerc sa fac prea multe? Oare ce nu-i in regula in a fi mama de doi copii?…

Mi-e dor de o noapte de somn, de o cina linistita, de o iesire cu prietenele, de o baie fierbinte, sa ma duc la un coafor, sa ma aranjez, mi-e dor sa nu mai am atatea griji, mi-e dor de mine, cea vesela si optimista. Mi-e sila de mine cea neingrijita, morocanoasa, somnoroasa, nervoasa, depresiva, mereu si mereu facand aceleasi lucruri doar pentru copii si sot. Mereu pentru ei… Intelegi ca-mi vine sa ma sinucid? Intelegi ca-mi dau seama ca nu am iesire din asta? Iti dai seama ca disperarea mea depaseste capacitatea mea de a-i iubi? Nu-mi pasa daca ma judeci, daca imi plangi de mila, nu-mi pasa ca trebuie, conform societatii sa spun ca totul e bine, ca pentru mine copiii sunt totul, ca o sa fie, O SA FIE bine. Cand o sa mai fie bine oare si pentru mine? Simt ca pentru mine s-a sfarsit viata, intelegi?

Si pana aici am reusit sa vorbesc cu ea. M-a rugat sa nu o compatimesc si sa nu indraznesc sa-i dau sfaturi. Sa fac ce vreau eu cu discutia noasta pe care am incercat sa o redau, cu cuvintele mele, cat mai fidel posibil (nu am inregistrat-o, doar am retinut punctele principale si mi le-am notat discret). Si eu sunt in situatia ei, adica am doi copii foarte mici, dar am o bona care ma ajuta si reusesc sa ies din casa zilnic si reusesc sa-mi pastrez un echilibru in toate. Dar daca nu as putea?…

Tu cum crezi ca as putea sa o ajut? Si cum? Pur si simplu nu stiu ce as putea sa-i spun sau sa fac…

10 noiembrie 2014 – Am postat ieri acest articol care a strans aproape 3000 de vizualizari si muuulte multe raspunsuri si sugestii. Unele dintre ele sunt foarte pertinente, unele sugestii sunt extrem de simple, la indemana, si cred ca vor fi agreeate de catre mamica iar unele sunt critici si apostrofari, ceea ce este, de asemenea, productiv – daca stim sa valorificam si partile care nu ne fac placere, dar care sunt inspirante. Va multumesc, dragele mele!

Am discutat cu mami in aceasta dimineata si i-am povestit despre impactul povestirii ei si sugestiile voastre. Va avea in primul rand o discutie intre patru ochi cu sotul si va relua legatura cu duhovnicul ei, un preot mai in varsta cu care nu a mai discutat de cativa ani. Este optimista, asta e important – sa vezi lumina de la capatul tunelului. Copiii sunt bine, Carla mai are muci si mai tuseste putin dimineata iar Carin e bine de tot, chiar daca si-a facut o “buba” ieri, afara. 

Mami va multumeste!

Balena1 geanta simpla fata verde Bastonas maro3 Philip4