31Oct
2014
0

Esti “pasare de noapte”? Pro si contra: somnul dulce mult aduce?

Bastonas maro4E clar, gravidele incep de timpuriu antrenamentul pentru noptile pe care… le vor transforma in zile lungi alaturi de bebelusii lor. Sau nu – depinde de bebelus.

E si mai clar, se stie din mosi-stramosi ca, desi dorm chiar ani de-a randul mult mai putin decat scrie la carte, femeile sunt si raman (pardon) mai inzestrate decat barbatii la multe capitole, in special in ceea ce priveste cantitatea de EQ. Nu IQ (intelligence quotient), cu EQ, adica emotional quotient.

Si uite ce mai zic specialistii de pe la o universitate din Madrid studiind comportamentul a 1000 de persoane: „păsările de noapte” sunt, de regulă, mai înţelepte şi mai bogate decât persoanele care se trezesc dimineaţa devreme. Asa o fi?

Cica persoanele care preferau să stea treze noaptea târziu prezentau un tip de inteligenţă asociat slujbelor prestigioase şi veniturilor mari. În schimb, persoanele care se trezeau dimineaţa devreme, obţineau rezultate mai bune la examene iar acest lucru este posibil să se datoreze faptului că majoritatea cursurilor au loc la ore nepotrivite pentru „păsările de noapte”.

Rezultatele au arătat că „păsările de noapte” aveau scoruri mai mari în ceea ce priveşte „inteligenţa inductivă” decât persoanele care se trezeau dimineaţa devreme. „Inteligenţa inductivă” este considerată o estimare bună a inteligenţei generale şi este asociată reuşitelor şcolare. De asemenea, „păsările de noapte” prezentau o capacitate superioară în ceea ce priveşte gândirea conceptuală şi analitică. Aceste abilităţi au fost asociate gândirii inovatoare, slujbelor prestigioase şi veniturilor mai mari.

Esti “pasare de noapte”? La fel si Barack Obama, Charles Darwin, Winston Churchill sau Elvis Presley.

Te culci si te trezesti devreme? Ia uite cu cine sa te ieie de mana: George W. Bush (care se culcă la ora 22), Thomas Edison, Napoleon, Condoleezza Rice (care se trezeşte la 4:30) şi Ernest Hemingway.

Bastonas maro3„Persoanele care preferă să stea treze noaptea târziu tind să fie creative şi extrovertite – poeţi, artişti şi inventatori, pe când cei ce preferă să se trezească dimineaţa devreme sunt specialişti în deducţie, de multe ori văzuţi în compania birocraţilor şi a contabililor”, a comentat Jim Horne, profesor de psihofiziologie la Universitatea Loughborough.

Nu degeaba ne-am ales bufnita, “pasare de noapte” prin excelenta, ca si mascota pentru noul nostru model de toamna al pernei Bastonas – oricare ti-ar fi obiceiurile de odihna, este important ca atunci cand te odihnesti, s-o faci bine! Perna asta nu e doar pentru gravide, este pentru toate persoanele care au nevoie de un (cam nepotrivit in context, dar alt cuvant nu-mi vine) de un stimulent pentru a dormi mai bine. Am intrebat peste 20 de persoane de ambele sexe daca aceasta perna le-a imbunatatit calitatea somnului. Nu mi-a venit sa cred, insa raspunsurile au fost in unanimitate pozitive!

O scurta comparatie:

  • o sedinta masaj + reflexoterapie = 70 lei. Pentru efect, fa macar una pe saptamana! Buget lunar – 280 lei.
  • o sedinta la psiholog = cam 100 lei, hai sa zicem de 2 ori pe luna. Bugat lunar – 200 lei.
  • o perna ca aceasta = 100 lei MAXIM! Buget pe viata – cam  100 lei
Bastonas maro2 Bastonas maro1 perna relaxare